Prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat, a subliniat importanța vaccinării pentru a învinge pandemia
Acest centru de vaccinare, unic în țară datorită amplasării, va funcționa pentru început doar în ziua de 17 iulie, în intervalul orar 10,00 – 18,00, iar imunizarea anti-COVID se va face cu serurile Pfizer și Janssen (Johnson&Johnson), scrie Agerpres.
Prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat, a subliniat importanța vaccinării pentru a învinge pandemia.
“Este o ocazie deosebită pentru cei care iubesc muntele și drumețiile să se bucure de priveliștea spectaculoasă pe care acest drum montan, unic în întregul lanț al Munților Carpați, o oferă. Centrul va fi amplasat chiar în punctul cel mai înalt al șoselei – Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 metri. Îi invit pe toți cei care încă nu s-au imunizat împotriva COVID-19 și vor să viziteze această zonă să treacă pe 17 iulie și pe la acest centru de vaccinare. Cu siguranță va fi o experiență de neuitat. Fiecare persoană care se vaccinează este importantă și numai împreună, arătând că ne pasă de sănătatea noastră și a celor dragi, putem să învingem această pandemie”, a declarat prefectul Sebastian Fârtat, citat într-un comunicat al instituției.
La centrul de vaccinare de pe șoseaua Transalpina se pot prezenta toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19, indiferent de localitatea de domiciliu, doar cu actul de identitate și fără o programare prealabilă.
Sursa: Realitatea de Gorj