Premierul României a fost invitat luni, la ora 13,00, la audieri, în Comisia parlamentară de anchetă, pentru stabilirea cauzelor creșterii substanțiale a prețurilor gazelor naturale și energiei electrice. Anunțul a fost făcut de senatorul PSD, Daniel Zamfir, președintele acestei comisii.
"Chiar vrem să știm cum stau lucrurile, pentru că, după cum am auzit, lucrurile sunt, așa, la nivel de analiză. Păi a nins în România. Ei analizează ce? Dacă se face compensare? Domnul Popescu spunea că face compensare, domnul Cîțu, care până mai ieri nega cu vehementă plafonarea, zicea ceva de genul că analizăm și ne gândim. Păi ce să analizăm și ce să mai gândim? Nu. Plafonarea trebuie făcută. Plafonarea pe o perioadă limitată, așa cum am spus noi în proiectul ăla de lege, de șase luni de zile, trebuie făcută imediat pentru că românul va trebui să simtă cât mai repede această lege", a spus Daniel Zamfir.