Social· 2 min citire

Peste 5,4 milioane de lei plătite pentru pagubele provocate locuinţelor de furtuni şi inundaţii

Inundații

Inundații

Publicat11 aug. 2026, 11:59
Sursărealitatea.net

Aproximativ 1.200 de dosare de daună pentru locuinţe afectate de furtuni şi inundaţii au fost soluţionate în primul trimestru al acestui an de companiile de asigurări membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), care au plătit despăgubiri de peste 5,4 milioane de lei, potrivit datelor organizaţiei.

Astfel, în medie, 13 locuinţe au fost despăgubite în fiecare zi pentru pagubele produse de aceste fenomene meteorologice severe.

Datele evidenţiază impactul financiar semnificativ pe care evenimentele neprevăzute îl pot avea asupra proprietarilor, dar şi rolul asigurărilor facultative în acoperirea daunelor produse locuinţelor şi bunurilor aflate în interiorul acestora, în limitele şi condiţiile prevăzute de poliţe.

'O furtună poate dura doar câteva minute - dar, în lipsa unui sprijin financiar solid, urmările pot apăsa asupra unei familii ani întregi. Asigurarea nu poate opri fenomenele extreme, însă poate împiedica transformarea unei locuinţe distruse într-un viitor financiar incert. De aceea, protejarea locuinţei printr-o poliţă facultativă trebuie să devină un gest firesc de responsabilitate faţă de noi şi faţă de cei dragi', a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte ş director general al UNSAR.

Necesitatea unei protecţii adecvate este confirmată şi de efectele fenomenelor meteorologice severe înregistrate în al doilea trimestru al acestui an. Astfel, în această perioadă, proprietarii locuinţelor asigurate au notificat companiilor Membre UNSAR aproximativ 3.400 de cazuri de daună provocate doar de furtuni şi inundaţii. Aceasta înseamnă că, în medie, aproape 38 de proprietari au anunţat în fiecare zi producerea unor astfel de pagube la nivelul locuinţelor.

'Chiar dacă, de multe ori, nu conştientizăm cât de grav poate fi un episod de vreme severă, au existat numeroase situaţii în care o furtună sau o inundaţie a devastat integral o locuinţă. Într-un astfel de moment, o asigurare încheiată corect, pentru o sumă adecvată, poate oferi familiei resursele financiare necesare pentru reconstruirea sau achiziţia unei noi locuinţe', a declarat Alina Bărbulescu, coordonator Secţiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR.

Având în vedere frecvenţa şi intensitatea tot mai ridicate ale fenomenelor meteorologice severe, precum şi valoarea pagubelor pe care acestea le pot provoca, le recomandăm proprietarilor să verifice periodic dacă locuinţa este asigurată corespunzător, respectiv dacă sumele asigurate reflectă valoarea reală a proprietăţii şi a bunurilor, precum şi riscurile acoperite, limitele şi excluderile prevăzute în poliţă.

Înfiinţată în 1994, UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 23 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Subiectul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Social