Social· 2 min citire

Veste proastă pentru fanii lui Armin van Buuren. Concertul din București a fost amânat

armin van buuren

armin van buuren

Scris de Alina Eftimie Publicat: 18 sept. 2021, 21:46

Concertul lui Armin van Buuren, programat pentru 25 septembrie, la București, a fost amânat din cauza creșterii accelerate a numărului de cazuri COVID-19 în Capitală. Anunțul a fost făcut chiar de artist pe paginile de socializare. Armin van Buuren a avut un mesaj și pentru fanii săi și promite un show memorabil anul viitor.

“România, eram atât de aproape să dansăm împreună la cel mai mare solo show al meu. Mi se frânge inima că în acest moment, din cauza situației provocate de pandemia de COVID-19, nu avem altă opțiune decât să amânăm evenimentul pentru 24 septembrie 2022. Echipa mea a muncit din greu pentru a organiza un show extraordinar și eram extrem de încântat să vă revăd și să vă simt energia. În loc să ne gândim la ce ar fi putut să fie, mă uit înainte spre ce va urma. Deși nu vă putem arăta ce am creat pentru anul acesta, vă promit că anul viitor veți lua parte la un show memorabil. Până atunci, aveți grijă de voi și rămâneți în siguranță!”, a spus Armin van Buuren pe paginile sale de socializare.

Toți cei care și-au cumpărat bilete pentru anul acesta trebuie să știe că acestea sunt valabile pentru anul viitor.

Cel mai mare solo show Armin van Buuren va avea loc așadar pe 24 septembrie 2022, în Piața Constituției din București.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Subiectul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Social