Simona Halep a început pregătirea pentru turneul de la Madrid

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Simona Halep, a început pregătirile pentru următoarea întrecere la care va lua parte începând cu data de 29 aprilie!

Cea mai bună tenismenă din România a fost eliminată sâmbătă din semifinalele turneului de la Stuttgart de către Aryna Sabalenka, scor 3-6, 2-6. Halep nu va avea însă prea mult timp pentru a se odihni, deoarece în perioada 29 aprilie – 8 mai va avea loc al doilea turneu de pe zgură al acestui an, care se va desfășura la Madrid.

Cu doar câteva zile înainte de startul întrecerii, sportiva în vârstă de 29 de ani se pare că a început deja antrenamentele, semn că așteaptă cu nerăbdare debutul, dar și primul titlu din acest an. Oficialii turneului de la Madrid au postat în urmă cu doar câteva momente un filmuleț pe Twitter, prin care au dorit să le arate iubitorilor tenisului că fostul lider mondial a făcut primii pași pe stadionul Manolo Santana.

Simona Halep va fi cap de serie numărul 3 la WTA Madrid, una dintre competiţiile preferate ale Simonei, care se impunea la ediţiile din 2016 şi 2017. După întrecerea din Spania, sportiva din România va merge la un alt turneu disputat pe zgură, cel de la Roma, programat între 10 – 16 mai, urmând ca începând cu 30 mai să ia parte la Roland Garros, cel mai important obiectiv al Simonei pentru sezonul de zgură.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI