Exclusiv! Garda de Mediu a cerut dosar penal pentru situația din Vama Veche

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

În urmă cu fix două luni am publicat despre cum pe o bucată de plajă și faleză din Vama Veche a fost pus moloz și pământ pentru a crea impresia că acolo nu este plajă, ci teren bun de construcții pentru primar. Aici puteți vedea articolul publicat pe 28 Aprilie 2021. Vinovat de astfel de fapte se face însuși primarul din Limanu, Daniel Georgescu, care a girat această acțiune. În orice țară civilizată primarul și acoliții lui care au produs această monstruozitate ar fi fost arestați rapid. Garda de Mediu ne-a transmis printr-o adresă că au cerut deschiderea unui dosar penal pentru construcția ilegală ridicată pe plaja din Vama Veche de fosta societate a primarului Georgescu (în fapt este în continuare beneficiar fictiv al acelei societăți), cât și pentru modificări aduse plajei și falezei din Vama Veche. Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, care până la acest moment nu a observat fapte penale comise cu non-șalanță de primarul Georgescu, va trebui să decidă dacă o plajă din România poate fi groapa de gunoi a șantierelor din Dobrogea, iar apoi Guvernul României să anunțe Comisia Europeană că acest lucru este posibil în România. Să se știe la nivelul Uniunii Europene ce respect au autoritățile din România pentru mediul natural, pentru care se primesc sute de milioane de euro din fonduri europene pentru a-l proteja. În Belgia, la Bruges, există un festival numit ,,Vama Veche” în cinstea unei plaje frumoase și a unei atmosfere boeme care exista în perioada comunistă. Frumusețea plajei din Vama Veche și boemia nu cadrează cu un primar preocupat să fure.
(va urma)

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI