De ce nu mai există „ciuma roșie” pentru PNL și Iohannis. Ciucă l-a sunat pe Marcel Ciolacu.

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

SE REFACE USL ? NICOLAE CIUCĂ SE ÎNTÂLNEȘTE CU PREȘEDINTELE PSD, MARCEL CIOLACU

Tot mai multe voci au discutat în ultima perioadă despre faptul că PNL ar putea trece de votul Parlamentului cu ajutorul social democraților. De asemenea, specialiștii vorbesc inclusiv de o nouă alianță între cele două partide. În trecut atât PNL cât și PSD au format o coaliție alături de UNPR și PC.

Conducerea Partidului Social Democrat a decis să participe la o discuţie cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă. Marcel Ciolacu a precizat că această întâlnire va avea loc la sediul PSD, cum e normal. În privinţa unor discuţii cu liberalii, el a amintit că PNL are o decizie internă prin care nu discută cu PSD.

Premierul desemnat să formeze viitorul Guvern, Nicolae Ciucă, l-a sunat așadar, vineri, pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, pentru a discuta despre formarea unei majorități guvernamentale.

„Am vorbit telefonic. E şi normal să ne vedem cu premierul desemnat, e un moment destul de dificil prin care trece România”, a declarat liderul social-democrat.

Marcel Ciolacu a mai adăugat că o întâlnire cu Nicolae Ciucă va fi stabilită în cursul zilei de sâmbătă.

Votul de învestitură pentru cabinetul Ciucă va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare în Parlament. Guvernul are nevoie de susținerea a cel puțin 234 de parlamentari.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI