USR trece în opoziție. Atac dur la adresa liberalilor după decizia luată: PNL a ales hoția alături de PSD

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Imediat după decizia anunțată de PNL și anume aceea de a continua negocierile cu PSD, liderii USR au reacționat pe paginile de socializare. Mesaje dure au fost postate atât de Dan Barna cât și de Dacian Cioloș.

USR îi acuză pe liberali că au ales hoția alături de PSD.

„PNL putea alege reformele, onoarea și viitorul. A ales stagnarea, dezonoarea și trecutul. A ales PSD.

O decizie păcătoasă care nu va face o Românie mai bună.

Singura alternativă democratică reală și reformistă la puterea care se constituie începând din această seară este USR”, a scris Dan Barna.

Dacian Cioloș a anunțat că din acest moment, pentru USR începe o nouă etapă și va trece în opoziție.

„Liderii PNL au ales, în seara asta, PSD pentru a negocia formarea unui nou guvern. Eu nu mai am de ceva vreme dezamăgiri în politică, dar mă revoltă să văd ușurința cu care acești oameni au ales, astfel, să trădeze și speranța celor care și-au dorit o guvernare pentru modernizarea statului român alături de USR. Au promis în campanie lucruri cu care e clar acum că nu rezonau deloc. Le-au spus doar ca să câștige voturi, însă inima lor politică a rămas alături de acel pe-se-de care a aruncat țara în aer și căruia i se alătură acum cu atâta ușurință și naturalețe…Din acest moment, pentru USR începe o nouă etapă. Trecem acum în opoziție la vechile partide și în luptă cu orice formă de extremism. Vom fi cel mai mare partid din opoziție și singurul care îmbrățișează valori democratice, autentic liberale și europene. Vom continua să muncim pentru implementarea reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență. Vom sancționa cu fermitate derapajele guvernării PNL-PSD. Și vom folosi această perioadă pentru a reface legăturile cu oamenii din stradă și pentru a construi viziunea noastră pentru o România modernă”, a scris Dacian Cioloș pe pagina de socializare.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI