Dan Șova, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Fostul senator Dan Şova a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la patru închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul „CET Govora”.

Este vorba despre dosarul în care Dan Şova a mai fost condamnat în iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare, însă el a fost eliberat din penitenciar după şase luni, pedeapsa fiindu-i anulată atunci în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.

Dosarul a fost mutat la Curtea de Apel Bucureşti, iar la rejudecare instanţa i-a aplicat lui Şova o pedeapsă mai mare, respectiv 4 ani cu executare.

Judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 100.000 euro de la Dan Şova, fiind menţinut sechestrul pe bunurile acestuia până la concurenţa acestei sume.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

De reținut este faptul că această decizie nu este definitivă.

Și fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI