Raed Arafat, anunțul momentului despre valul de caniculă care a lovit România: „Este exact ce am avertizat noi”

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a anunţat, vineri, măsurile luate pentru combaterea efectelor caniculei, menţionând că au fost stabilite, la nivel naţional, 923 de puncte de prim-ajutor şi hidratare şi au fost făcute 54 de controale de prevenire în urma cărora au fost aplicate 200 de sancţiuni contravenţionale.

Arafat a atenţionat că joi s-au înregistrat 1.207 de hectare de suprafeţe arse în diferite zone ale ţării.

„Au fost stabilite ieri 923 de puncte de prim-ajutor şi hidratare prin deciziile Comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, la nivel naţional, şi au fost asistate, în aceste puncte, 226 de persoane, trei dintre acestea au trebuit să fie transportate la unităţi sanitare. În perioada de referinţă din ultimele 24 de ore, Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă au desfăşurat patru misiuni de transport a apei menajere către zone afectate de secetă, iar autorităţile publice locale au efectuat alte 12 transporturi de apă menajeră şi 14 transporturi de apă pentru animale”, a precizat Arafat, la videoconferinţa premierului Nicolae Ciucă cu prefecţii, pe tema măsurilor de intervenţie pentru combaterea efectelor caniculei.

El a spus că, pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate 47 de acţiuni de informare preventivă. Cu acest prilej, au fost distribuite 2.505 de materiale de informare.

„De asemenea, în mediul rural, s-au desfăşurat 244 de misiuni de patrulare cu autospecialele din dotarea serviciilor profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă ce au vizat transmiterea de mesaje preînregistrate în vederea conştientizării riscului generat de temperaturile extreme. Aceste lucruri s-au făcut inclusiv în colaborare cu colegii de la ordine publică, care au desfăşurat şi ei, la rândul lor, acţiuni de monitorizare şi de verificare”, a adăugat Raed Arafat.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI