Dua Lipa a primit cetăţenia albaneză

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Preşedintele Albaniei, Bajram Begaj, i-a acordat cetăţenia albaneză starului pop britanic Dua Lipa, relatează AP.

Evenimentul a avut loc duminică, la primăria din Tirana. Dua Lipa a primit cetăţenia albaneză pentru contribuţia adusă imaginii Albaniei în lume.

“Voi fi albaneză cu acte în regulă”, a spus Lipa înainte de a depune jurământul.

“Este o bucurie de nedescris”, a afirmat apoi artista, căreia i s-au luat apoi amprentele şi care a semnat un formular pentru emiterea unui card de identitate şi a unui paşaport.

Dua Lipa s-a născut la Londra, în 1995, din părinţi imigranţi albanezi – Anesa şi Dukagjin Lipa din Kosovo.

Lipa, care a început să cânte la vârsta de cinci ani, a fost influenţată din punct de vedere muzical de tatăl său, fost component al unei trupe rock. Ea a început să îşi posteze cântecele pe YouTube la vârsta de 14 ani. Primul său album a fost lansat în 2017, iar în 2019 Dua Lipa a câştigat Premiul Grammy pentru Best New Artist.

Dua Lipa va susţine luni un concert în Piaţa Skanderbeg din Tirana.

 

Sursa: Realitatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI