Un mort şi opt răniţi într-un bombardament asupra regiunii ruse Belgorod. Moscova dă vina pe Ucraina

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

O persoană a fost declarată moartă şi opt persoane au fost rănite, duminică, în regiunea rusă Belgorod, în urma bombardamentelor efectuate de forţele ucrainene, potrivit guvernatorului regional, relatează CNN.

„O persoană a murit. Se ştie că bărbatul a venit la noi din Tambov şi lucra ca antreprenor în construcţii”, a declarat guvernatorul Viaceslav Gladkov pe Telegram. „Îmi exprim condoleanţele faţă de familiile şi prietenii persoanei decedate”, mai spune el.

„Opt persoane au fost rănite, şapte dintre ele se află acum în spital, iar una dintre ele este la terapie intensivă. Este asigurată toată asistenţa medicală necesară. O altă victimă a refuzat spitalizarea şi a fost trimisă pentru tratament ambulatoriu”, detaliază guvernatorul.

Gladkov susţine că în atac au fost avariate 14 clădiri rezidenţiale şi mai multe maşini din zonă.

Belgorod, la aproximativ 35 de kilometri de graniţa cu Ucraina, a mai fost anterior ţinta unor atacuri. La 15 noiembrie, guvernatorul a declarat că două persoane au fost ucise de bombardamentele ucrainene. La 8 decembrie, Gladkov a declarat că regiunea a fost din nou bombardată de forţele armate ucrainene. Guvernatorul a declarat pe Telegram că oraşul a suferit pagube la o linie electrică.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI