Maia Sandu: I-am transmis preşedintelui Biden că moldovenii îşi doresc să rămână parte a lumii libere, să trăiască în siguranţă şi să-şi realizeze visul de a adera la Uniunea Europeană

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Preşedinta Republicii Moldova, care s-a întâlnit marţi seară, la Varşovia, cu preşedintele SUA spune că l-a asigurat că moldovenii vor să rămână „parte a lumii libere” şi a i-a cerut mai mult sprijin economic, dată fiind situaţia dificilă a ţării, care se confruntă cu un război la graniţă. Maia Sandu l-a invitat cu această ocazie pe Joe Biden la Chişinău.

Preşedinta Maia Sandu a scris miercuri pe Facebook că i-a lansat invitaţia în timpul întâlnirii pe care au avut-o marţi, la Varşovia, întâlnire care fusese anunţată de Casa Albă într-un comunicat în care preciza că preşedintele Biden şi-a afirmat sprijinul pentru suveranitatea Republicii Moldova.

Maia Sandu nu a precizat cum a răspuns Joe Biden invitaţiei ei, dar actualul preşedinte al SUA a mai fost la Chişinău în 2011, când era vicepreşedinte în mandatul preşedintelui Barack Obama şi este cel mai înalt oficial american care a vizitat Republica Moldova.

Marţi, în timpul aşteptatului discurs rostit public de la Varşovia, pentru a marca un an de la invazia rusă din Ucraina vecină, preşedintele Joe Biden a menţionat că în audienţă se află şi preşedinta Republicii Moldova şi i-a cerut publicului să o aplaude. El a menţionat că hotărârea moldovenilor de a trăi în libertate i-a făcut să-şi câştige independenţa şi i-a pus pe drumul spre aderarea la UE

„Preşedinta Sandu se află astăzi aici. Sunt mândru să fiu alături de dumneavoastră şi de poporul iubitor de libertate al Moldovei”, a spus Joe Biden.

 „La invitaţia Preşedintelui SUA, Joe Biden, am participat la evenimentul public de la Varşovia, acolo unde domnia sa a susţinut un discurs istoric care a marcat un an de la începerea războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei. După adresarea sa, am discutat cu Preşedintele american despre consecinţele războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova şi despre eforturile noastre de a menţine pacea şi ordinea publică în ţară”, a scris miercuri Maia Sandu pe Facebook. 

„I-am transmis Preşedintelui Biden că moldovenii îşi doresc să rămână parte a lumii libere, să trăiască în siguranţă şi să-şi realizeze visul de a adera la Uniunea Europeană şi i-am mulţumit pentru sprijinul important oferit de către SUA pentru dezvoltarea economică şi transformarea democratică a ţării noastre”, a precizat Maia Sandu.

„Am folosit ocazia acestei întâlniri pentru a-i transmite Preşedintelui Statelor Unite ale Americii că, în situaţia dificilă în care ne aflăm, cu un război la hotar, avem nevoie şi mai mult de sprijinul SUA pentru a ne consolida rezilienţa economică”, a detaliat preşedinta Republicii Moldova.

„Îi suntem recunoscători poporului american şi pentru ajutorul oferit de către Guvernul SUA în ultimul an în vederea depăşirii crizei energetice. Acest lucru ne-a permis să oferim compensaţii cetăţenilor cu venituri mici pentru a putea face faţă mai uşor preţurilor crescute la resursele energetice”, subliniază Maia Sandu. „Mizăm în continuare pe susţinerea guvernului american în efortul nostru de diversificare a surselor de energie şi de consolidare a securităţii energetice”, adaugă ea amintind că .„prietenii americani” au fost alături de moldoveni încă din primii ani de Independenţă

„Ne bucurăm să îi ştim în continuare alături de Moldova şi acum, în aceste vremuri complicate”, punctează preşedinta Republicii Moldova.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI