Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Fostul ministru este căutat de poliţie

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov a fost condamnat, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, decizia instanţei fiind definitivă. El este căutat de către poliţişti la adresele cunoscute.

”La data de 2 mai 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale au primit un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat, de 46 de ani. Cel în cauză este condamnat de Tribunalul Bucureşti la o pedeapsă privativă de libertate, de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi trafic de influenţă, sentinţă rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei. 

Sursa citată a precizat că, la ora transmiterii acestei ştiri, ”se desfăşoară activităţi specifice, în vederea depistării persoanei în cauză”. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să admită apelurile declarate de DNA şi de Darius Vâlcov împotriva deciziei ÎCCJ din februarie 2018 prin care Darius Vâlcov fusese condamnat la opt ani de închisoare. 

Instanţa a decis să descontopească pedeapsa de opt ani de închisoare în pedepsele componente: patru ani pentru trafic de influenţă, şase ani pentru spălare de bani şi doi ani pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte. 

Magistraţii au decis încetarea procesului penal pornit împotriva lui Darius Vâlcov pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 

ÎCCJ a decis condamnarea lui Darius Vâlcov la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi la cinci ani de închisoare pentru spălare de bani. Instanţa a contopit aceste pedepse, aplicându-i lui Darius Vâlcov pedeapsa cea mai grea, de cinci ani de închisoare, la care se adaugă un spor de un an de închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa de şase ani de închisoare. 

De asemenea, instanţa a stabilit menţinerea măsurilor asiguratorii luate faţă de Darius Vâlcov până la concurenţa sumei de 6.200.000 de lei. 

Decizia instanţei este definitivă.

În mai 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuzau de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupată de acesta, de primar al municipiului Slatina, senator şi ministru de Finanţe.

Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, a fost judecat pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani, omul de afaceri Lucian Petruţ Şuşală, pentru complicitate la trafic de influenţă, complicitate la spălare de bani şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, Bogdan Timofte şi Cristian Tomescu, pentru complicitate la trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2009, Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, atunci primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, căruia i-a propus să intervină la SC Compania de Apă Olt SA pentru ca firma sa să câştige licitaţii de lucrări pentru obiective din Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, iar în schimb să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate conform contractelor de execuţie a acelor lucrări.

În urma intervenţiilor lui Darius Vâlcov, firma lui Berna a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului ”Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări, în valoare de de peste 78 de milioane de lei, susţineau procurorii.

După câştigarea acestor contracte de către firma lui Berna, în perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov ar fi mers periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranşe a câte 400.000 de lei fiecare. Banii erau daţi când Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii, mai arătau procurorii în actul de sesizare a instanţei

Ulterior, în perioada aprilie-decembrie 2011, Vâlcov ar mai fi primit de la omul de afaceri, prin intermediul lui Minel Prina, 2,5 milioane de lei, în cinci tranşe a câte 500.000 de lei.

Anchetatorii au stabilit că Darius Vâlcov ar mai fi primit 3.080.000 de lei, în perioada 2012- 2013, tot de la Berna, prin intermediul mai multor firme.

”În scopul disimulării provenienţei ilegale a banilor, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a iniţiat şi derulat, cu ajutorul celorlalţi inculpaţi şi a altor persoane interpuse, un mecanism financiar fictiv între firma omului de afaceri şi o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens. De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Suşală Lucian Petruţ, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian şi a altor oameni de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani. Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realităţii”, mai arătau procurorii în rechizitoriu.

Darius Vâlcov a mai fost acuzat că, din 2011 până în 2015, a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru, folosind informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu şapte firme pe care le deţinea atunci şi pe care le administra prin interpuşi, obţinând astfel 2.272.200 de lei.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro şi 73.077 dolari, care au ajuns în posesia lui Darius Vâlcov. De asemenea, anchetatorii au pus poprire pe sumele de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei şi 600.000 de lei.

Procurorii DNA au făcut, în 26 martie 2015, şase percheziţii în localităţi din judeţul Olt, în municipiul Slatina şi în Bucureşti, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov, prin interpuşi, de la case celebre de licitaţii, cu bani presupus obţinuţi din fapte de corupţie. În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, printre care Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea şi Octav Băncilă, potrivit DNA.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI