Lidia Buble a rămas cu pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare pentru dare de mită

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, apelul DIICOT şi al lui unuia dintre poliţiştii condamnaţi în prima instanţă pentru luare de mită.

Decizia magistraţilor este definitivă. 

Lidia Buble nu a contestat decizia Tribunalului Bucureşti şi a rămas cu condamnarea primită în toamna anului trecut. 

Cântăreaţa Lidia Buble a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti, în noiembrie 2022, la un an de închisoare cu suspendare pentru dare de mită, după ce a dat 900 de lei unor agenţi de poliţie pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest. Conform deciziei instanţei, ea se va afla sub supraveghere pentru o durată de doi ani şi va presta 90 de zile de muncă în folosul comunităţii la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti.

 

În 2021, procurorii DIICOT au decis trimiterea în judecată a cântăreţei Lidia Buble, sub acuzaţia de dare de mită. Aceasta era acuzată că ar fi dat 900 de lei unor agenţi de poliţie pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest şi pentru a nu fi sancţionată că nu avea declaraţie pe proprie răspundere necesară la deplasarea pe timpul nopţii. Cei doi agenţi de poliţie şi încă o persoană au fost trimişi şi ei în judecată.

Lidia Buble fusese oprită în trafic în 15 februarie 2021, în intervalul orar 02:32 – 03:11, pentru un control de rutină, iar cei doi lucrători de poliţie în cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti au pretins şi au primit mită suma de 900 lei.

”Suma de bani primită de către inculpaţi cu titlu de mită a fost remisă de către o inculpată cercetată în cauză, atât cu scopul de a nu fi testată cu aparatul etilotest, cât şi pentru a nu fi sancţionată contravenţional întrucât aceasta nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte pe parcursul instituirii stării de alertă pe fondul panedmiei COVID-19, respectiv nu deţinea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fapt ce constituia contravenţie conform art. art. 101 alin. (1) pct. 18 din acelaşi act normativ. De asemenea, prin actul de sesizare, s-a reţinut faţă de un alt inculpat, cercetat în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită, faptul că, la data de 15.02.2021, în intervalul orar 02:55:30 – 03:01:35, în timpul unei convorbiri telefonice purtată cu inculpata cercetată pentru săvâşirea infracţiunii de dare de mită, a instigat-o pe aceasta să ofere diverse sume de bani cu titlu de mită, cuprinse între 300 lei şi 200 euro către lucrătorii de poliţie”, afirmau procurorii. 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI