Un bărbat din județul Gorj a comis un act de violență aspura tatălui său. Parchetul Gorj a transmis luni, printr-un comunicat de presă, că un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Un bărbat este cercetat de procurorii gorjeni după ce şi-a lovit tatăl cu toporul în cap, conflictul pornind de la faptul că acesta nu era de acord cu planul fiului său de a demola un coteţ pentru păsări. Victima a fost transportată la spital, iar medicii consideră că are nevoie de două săptămâni de îngrijiri medicale.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a transmis luni, printr-un comunicat de presă, că un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor asupra unui membru al familiei. 

“Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reţinut că la data de 07.05.2023, în jurul orelor 17.00, aflându-se în curtea comună a imobilelor situate în comuna Teleşti sat Buduhala, între persoana vătămată M.C. şi fiul acesteia, M.V., a izbucnit un conflict spontan generat de faptul că acesta din urmă a intenţionat să demoleze un coteţ din lemn folosit în trecut pentru ţinerea păsărilor, conflict ce a degenerat în acte de violenţă, M.V. aplicând cu toporul pe care îl avea asupra sa trei lovituri (două cu tăişul şi una cu muchia) în creştetul capului persoanei vătămate, tatăl său, provocându-i plăgi tăiate de 5 şi 7 centimetri”, se arată în comunicat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a precizat că potrivit raportului medicului legist victima are nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale. 

“Din concluziile preliminare ale medicului legist din cadrul SML Gorj rezultă că la data de 07.05.2023 a examinat victima M.C. în secţia UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu – Jiu, constatând că prezintă două plăgi tăiate parietal drept de circa 7 centimetri şi pe linia mediană craniană posterior de 5 centimetri şi tumefacţie de 3/2 cm parietal stâng posterior produse prin lovire cu corp tăietor despicător (secure), două lovituri fiind cu tăişul şi o lovitură cu muchia, leziunile putând data din 07.05.2023 şi necesită de la producere 12-14 zile îngrijiri medicale”, a mai precizat sursa citată.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI