Ciolacu: Am depus astăzi, la Camera Deputaţilor, amendamentele prin care dorim să închidem definitiv subiectul pensiilor speciale

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a anunţat că a depus, luni, amendamentele privind legea pensiilor speciale. „Aceste modificări au ca scop eliminarea unor abuzuri şi inechităţi care au durat prea multă vreme”, a mai explicat liderul PSD şi a adăugat că astfel România va îndeplini condiţiile necesare pentru a primi tranşa de aproape trei miliarde euro din PNRR.

Amendamentele la proiectul de lege pot fi accesate AICI.

„Am depus astăzi, la Camera Deputaţilor, amendamentele prin care dorim să închidem definitiv subiectul pensiilor speciale. Aceste modificări au ca scop eliminarea unor abuzuri şi inechităţi care au durat prea multă vreme. Mi-am asumat public acest rol şi sunt decis să merg până la capăt! Ţinta tuturor celor care am lucrat la aceste soluţii este ca principiul contributivităţii să primeze în întreg sistemul de pensii publice! Astfel, de acum înainte, nimeni nu va mai putea construi sisteme paralele, în care să-şi aranjeze din pix pensii uriaşe, mai mari decât venitul din activitatea profesională”, a scris Marcel Ciolacu, luni pe Facebook.

Liderul PSD a adăugat că prin această acţiune se asigură că România îndeplineşte condiţiile necesare pentru a primit tranşa de peste trei miliarde euro din PNRR.

„Totodată, ne asigură că îndeplinim şi condiţiile necesare pentru ca, odată adoptate toate modificările pe tema pensiilor speciale, România să poată primi o tranşă de peste 3 miliarde de euro din PNRR. Avem o nevoie uriaşă de aceşti bani pentru investiţii în sisteme publice esenţiale, precum Educaţia şi Sănătatea”, a completat Ciolacu.

Ministrul Muncii Marius Budăi a declarat, referitor la pragul de impozitare pentru pensiile speciale, că va fi în jur de 30%.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI