Ofertănpentru sindicatele din educaţie: Majorare salarială de 25-30%, începând cu 2023, în raport cu salariul minim, iar restul majorării, până la 60%, eşalonat in următorii doi ani – surse

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Oferta coaliţiei pentru sindicatele din educaţie cuprinde, potrivit unor surse politice, o majorare salarială de 25-30%, începând cu 2023, în raport cu salariul minim, iar restul majorării, până la 60%, eşalonat in următorii doi ani.

Potrivit surselor, la întâlnirea de la Cotroceni a preşedintelui Klaus Iohannis cu liderii coaliţiei ar putea să fie prezenţi şi sindicaliştii din educaţie. În cazul unui consens, se va semna acordul pe educaţie, care prevede pachetul de măsuri pe care coaliţia îl propune şi preşedintele îl garantează, privind majorările salariale din educaţie.

Astfel, se ia în calcul o majorare a salariilor profesorilor, în raport cu salariul minim. Majorarea nu va fi aplicată doar profesorilor debutanţi, ci tuturor cadrelor didactice.

Potrivit propunerii, din 2023 se va acorda un procent de mărire de 25-30%, iar restul majorării, până la 60%, eşalonat in următorii doi ani. Astfel, salariul debutantului ar ajunge la ceea ce solicită în prezent sindicatele din educaţie.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI