Zelenski: Forţa războinicilor noştri dă rezultate. Înaintăm pas cu pas. Credem în victorie

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Preşedintele Volodimir Zelenski a transmis, luni seara, în alocuţiunea pentru compatrioţi, un mesaj de încredere şi optimism în legătură cu rezultatele contraofensivei recent lansate.

El a anunţat întărirea controlului la Bahmut, însă a recunoscut că deocamdată vremea nefavorabilă face sarcina militarilor mai dificilă.

Zelenski a spus că cele mai importante şi mai „fierbinţi” zone operaţionale sunt la Hortiţia şi Tavria, în regiunea Zaporojie.

„Luptele sunt dure, dar mişcarea noastră este acolo, iar acest lucru este foarte important. Pierderile inamicului sunt exact ceea ce avem nevoie. Deşi vremea este nefavorabilă în aceste zile – ploile ne îngreunează sarcina – forţa soldaţilor noştri continuă să dea roade şi le mulţumesc tuturor celor care sunt în luptă, tuturor celor care sprijină brigăzile noastre de luptă în zonele respective”, a spus Volodimir Zelenski.

La reuniunea zilnică despre situaţia de pe front, „generalii Sîrski şi Tarnavski au raportat despre succesele pe care le-am obţinut deja, despre zonele în care trebuie să ne întărim şi despre acţiunile pe care le putem întreprinde pentru a sparge mai multe poziţii ruseşti”, a detaliat preşedintele ucrainean. „Le mulţumesc băieţilor noştri pentru fiecare steag ucrainean care se întoarce acum la locul care i se cuvine în satele de pe teritoriul recent dezocupat! ”, a adăugat Zelenski.

 „Sunt deosebit de recunoscător pentru Bahmut – ne sporim controlul în această zonă”, a menţionat liderul de la Kiev.

El a explicat că sunt luate totodată „măsuri de stabilizare” pe teritoriul degajat de ocupanţii ruşi. „Lucrăm foarte activ pentru a furniza armele şi muniţiile necesare. A existat, de asemenea, un raport ale serviciilor de informaţii privind opţiunile inamicului. Ne menţinem şi ne consolidăm dominaţia operaţională”, susţine Zelenski.

În mesajul video adresat ca în fiecare seară compatrioţilor, Zelenski a abordat şi chestiunea adăposturilor aeriene din întreaga ţară. El a cerut un control în acest sens după ce într-un atac recent al ruşilor în Kiev, o mamă şi fetiţa ei au fost ucise după ce au găsit închis adăpostul aerian din apropiere. „Rezultatele sunt cel puţin dezamăgitoare. Vineri, vom pregăti proiectele de decizie relevante – atât în ceea ce priveşte responsabilii, cât şi asigurarea unui nivel adecvat de protecţie pentru poporul nostru în toate oraşele ucrainene”, a anunţat Zelenski.

Pe plan internaţional, el a spus că lucrează la pregătirea unui nou sprijin în materie de armament din partea partenerilor occidentali. „În al doilea rând, ne pregătim să implicăm mai mulţi actori globali în punerea în aplicare a formulei de pace. În al treilea rând, lucrăm pentru ca Summitul de la Vilnius să fie cu adevărat semnificativ” – a enunţat Zelenski obiectivele acestei săptămâni.

„Sunt recunoscător fiecăruia dintre voi care se află acum în luptă, la posturi de luptă şi în misiuni de luptă! Înaintăm pas cu pas! Noi credem în victorie. Ea va veni!”, şi-a încheiat Zelenski alocuţiunea de luni seară.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI