Atletico Madrid a eliminat-o pe Inter Milano din Liga Campionilor, la loviturile de departajare

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Atletico Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal după ce a învins-o pe Inter Milano, finalista din sezonul trecut, cu 3-2 la loviturile de departajare, miercuri seara, pe stadionul Metropolitano din Madrid, în manşa secundă a optimilor, în care ibericii s-au impus cu scorul de 2-1 (1-1, 2-1), la capătul prelungirilor.

Atleti, care venea după o serie de rezultate slabe în La Liga, ultimul un eşec cu modesta Cadiz (0-2), pierduse la Milano cu 0-1.

Inter a condus, prin golul marcat de Federico Dimarco (33), dar Antoine Griezmann a egalat la scurt timp (35), iar Memphis Depay (87) a trimis meciul în prelungiri. Portarul român Horaţiu Moldovan a fost rezervă la madrileni în acest meci.

La loviturile de departajare, portarul sloven Jan Oblak a apărat şuturile lui Alexis Sanchez şi Davy Klaassen, iar Lautaro Martinez a trimis peste poartă, în timp ce Memphis Depay, Rodrigo Riquelme şi Angel Correa au transformat pentru echipa antrenată de Diego Simeone, iar Saul Niguez a ratat. Hakan Calhanoglu şi Francesco Acerbi au înscris pentru Inter.

Madrilenii au început foarte bine jocul şi portarul Sommer a fost nevoit să intervină la mingea trimisă cu capul de Savic (4) şi la şutul lui Lino (4).

Oblak s-a remarcat şi el, mai întâi la şutul lui Calhanoglu, iar apoi a reluare lui Dumfries (13).

Portarul lui Inter s-a evidenţiat şi la mingea expediată de Morata (29), iar Lino (31) a ratat de puţin ţinta.

Nerazzurri au deschis scorul în min. 33, când Barella a centrat în faţa porţii, iar Dimarco a reluat în plasă.

Atletico nu a acuzat şocul, replicând aproape instant, prin Antoine Griezmann (35), care a trimis în poartă din întoarcere, după o minge strecurată de Koke printre apărătorii adverşi.

Griezmann a fost aproape de dublă (43), dar conaţionalul său Pavard a blocat salvator şutul său.

Repriza secundă a fost mai puţin spectaculoasă, cele două echipe s-au închis mai bine şi au riscat mai puţin.

Totuşi, Inter a avut o ocazie uriaşă de a tranşa calificarea (76), Lautaro Martinez lansându-l pe contraatac pe Marcus Thuram, care a şutat peste poartă din poziţie favorabilă. O fază identică s-a petrecut în min. 81, când acelaşi Lautaro l-a angajat în adâncime pe Barella, dar mijlocaşul a şutat în braţele portarului sloven Oblak.

Finalul a fost dominat de colchoneros, care au avut mai întâi o bară, prin Depay (85), după care atacantul olandez a reuşit să înscrie (87) şi să trimită meciul în prelungiri.

Prelungirile puteau fi evitate, însă Rodrigo Riquelme, servit perfect de Griezmann (90+3) a ratat incredibil, şutând peste poartă.

În prelungiri, tot Atletico a fost echipa mai periculoasă, dar Sommer a respins şuturile lui Riquelme (97) şi Correa (105+2), înainte ca totul să se decidă la penalty-uri.

Au executat în ordine loviturile de departajare: Hakan Calhanoglu 0-1 (gol), Memphis Depay 1-1 (gol), Alexis Sanchez 1-1 (ratare – a apărat Jan Oblak), Saul Niguez 1-1 (ratare – a apărat Yann Sommer), Davy Klaassen 1-1 (ratare – a apărat Jan Oblak), Rodrigo Riquelme 2-1 (gol), Francesco Acerbi 2-2 (gol), Angel Correa 3-2 (gol), Lautaro Martinez 3-2 (ratare – peste poartă).

Inter venea după 13 victorii consecutive în acest an.

AGERPRES 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI