PASTILA PENTRU SUFLET

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Știai că?

Sâmbăta din săptămâna brânzei se mai numește și „Sâmbăta Sfinților Cuvioși”. Biserica a rânduit pomenirea tuturor sfinților, bărbaţi şi femei, care s-au nevoit prin viață ascetică, post și rugăciune. Sinaxarul acestei zile ne explică de ce: Iată că au pus înaintea noastră și pe toți bărbații și femeile care, prin multe nevoințe și osteneli, au trăit în cuvioșie. Aceasta pentru ca, prin pomenirea lor și a luptelor lor, să ne facă să intrăm cu mai mult curaj în marea luptă a postului. Având ca pildă și călăuză viața lor și dobândind sprijinul și ajutorul lor, vom putea fi gata pentru luptele cele duhovnicești, mai cu seamă când ne gândim că ei au avut aceeași fire ca și noi. Suntem îndemnați să urmărim și un program duhovnicesc de curățire a sufletelor noastre, care are mai mulți pași, după feluritele virtuți: „Mai întâi dragostea și depărtarea minții de la lucrările și faptele necuviincioase; apoi însuși postul, dar să nu postim numai de mâncăruri, ci să postim și cu limba, și cu ochii, și să ne oprim și să ne depărtăm de la orice faptă rea”.
Această zi, punându-ne înainte chipurile sfinților cuvioși nevoitori, este o încurajare în lupta care urmează și o încredințare că ajutorul lui Dumnezeu este mereu cu cei care-L iubesc pe El și doresc aceleași răsplătiri duhovnicești care au încununat pe sfinți. De asemenea, Sinaxarul zilei ne arată că se face o semipostire, fiind dezlegare la ouă, brânză, lapte și pește, a fost rânduită de împăratul Heraclie pentru ajutorul primit de la Dumnezeu într-o luptă împotriva perșilor. Dar s-a rânduit și dintr-un considerent practic, după cum suntem învățați în același Sinaxar: Ca nu cumva, trecând deodată de la carne și lăcomie la o mare înfrânare de la mâncare, să ne simțim rău și să ne vătămăm astfel buna stare trupească; ci cu încetul, deci treptat, îndepărtându-ne de măncâri grase și plăcute, să primim ca niște cai nărăviți, și frâul postului printr-o mâncare mai ușoară.

Pilda zilei

Cei trei prieteni

Trei prieteni are omul. 
Unul din ei îl părăseşte când moare. Acesta este averea. Celălalt îl părăseşte când omul e coborât în mormânt. Sunt rudele. Şi numai cel de-al treilea nu-l părăseşte niciodată, ci-l întovărăşeşte şi dincolo de mormânt; este Domnul şi Mântuitorul Hristos, Care merge şi ne apără în faţa Tatălui ceresc, cerându-I iertare pentru păcatele noastre. 
Care dintre aceşti trei prieteni este cel mai bun?

Sursa: Realitatea Spirituala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI