Ciolacu: „Vom menţine ritmul alert al investiţiilor pentru finalizarea rapidă a proiectelor aşteptate de cetăţeni”

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, luni, că datele pe primul trimestru al anului arată o creştere cu 70% a execuţiei cheltuielilor pentru investiţii comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, menţionând că va fi menţinut ritmul alert al investiţiilor pentru a finaliza cât mai repede proiectele pe care cetăţenii le aşteaptă şi pentru a utiliza cât mai eficient resursele.

Conform unui comunicat al Guvernului, prim-ministrul a analizat, luni, în cadrul unei şedinţe de lucru la Palatul Victoria, situaţia implementării investiţiilor publice cu miniştrii care au în portofoliu cele mai mari proiecte.

„Pentru acest an avem cel mai mare volum de investiţii alocat din fonduri naţionale şi europene. Datele pe primul trimestru al anului arată o creştere cu 70% a execuţiei cheltuielilor pentru investiţii comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Vom menţine ritmul alert al investiţiilor atât pentru a finaliza cât mai repede proiectele pe care cetăţenii le aşteaptă în mod firesc – infrastructură de transport, medicală, de educaţie, investiţiile din sectorul energiei şi digitalizării – dar şi pentru a utiliza cât mai eficient resursele”, a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit sursei citate.

Guvernul mai precizează că, potrivit execuţiei bugetare până la 31 martie 2024, cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 22,50 miliarde lei, fiind de 1,7 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 13,16 miliarde lei.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, alături de şeful Executivului, vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. 

AGERPRES

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI