Trei locuințe au rămas izolate, sâmbătă, în urma unei alunecări de teren care s-a produs în comuna Dodești, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui.
De asemenea, alimentarea cu apă a fost întreruptă, iar drumul de acces în localitate este afectat.

‘În urma unei informări primite din partea primarului comunei Dodești, s-a semnalat producerea unei alunecări de teren pe raza localității Dodești, fenomenul afectând o zonă cu o diferență de nivel de aproximativ 10-15 metri. Ca urmare a evenimentului, trei locuințe au rămas izolate, alimentarea cu apă a localității este întreruptă și drumul de acces în localitate a fost afectat. Nu au fost înregistrate victime’, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.

Viceprimarul comunei și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență se află la fața locului pentru evaluarea situației și dispunerea măsurilor necesare.

