Sărbătoarea zilei, 8 iulie 2026. Sfântul Mare Mucenic Procopie, ocrotitorul credinței, este sărbătorit astăzi

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Procopie, unul dintre cei mai cunoscuți martiri ai Bisericii din perioada persecuțiilor împăratului Dioclețian. În aceeași zi sunt pomeniți și Sfinții Mucenici Epictet și Astion, considerați printre primii martiri ai creștinismului din Sciția Mică, pe teritoriul actual al Dobrogei, conform cărților Sfinte.

Potrivit tradiției creștine, Sfântul Mare Mucenic Procopie a trăit în vremea împăratului roman Dioclețian (284-305). La naștere a primit numele Neania și a crescut în Ierusalim, într-o familie în care tatăl era creștin, iar mama, Teodosia, păstra credința în zeii păgâni.

După moartea tatălui său, tânărul a fost dus înaintea împăratului, care l-a numit guvernator al Alexandriei și i-a încredințat misiunea de a-i persecuta pe creștini.

Vedenia care i-a schimbat viața

În drum spre Alexandria, în timpul unei călătorii desfășurate mai ales pe timpul nopții din cauza căldurii, Neania a avut o experiență care i-a schimbat destinul. El a auzit un glas care l-a strigat pe nume și a văzut o cruce luminoasă, iar apoi a auzit cuvintele: „Eu sunt Iisus cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu.”

Impresionat de această descoperire, s-a întors la Ierusalim și a mărturisit că a ales să creadă în Hristos. Mama sa l-a denunțat autorităților, iar tânărul a fost arestat și supus unor chinuri cumplite.

Conform tradiției bisericești, în timpul detenției, Hristos i S-a arătat și i-a dăruit numele Procopie, nume sub care avea să rămână cunoscut în istoria creștinismului.

A refuzat să se închine idolilor

Dus în fața altarului păgân pentru a aduce jertfe idolilor, Sfântul Procopie s-a rugat lui Dumnezeu, iar statuile s-au prăbușit fără să fie atinse. Minunea a impresionat numeroși martori, care au ales să primească credința creștină.

Printre cei convertiți s-au numărat soldați, comandanții lor, douăsprezece femei de neam ales și chiar mama sfântului, Teodosia. Toți au fost condamnați pentru credința lor, iar Sfântul Procopie, după numeroase torturi, a fost executat prin tăierea capului.

Sfinții Epictet și Astion, martirii din Dobrogea

La 8 iulie, Biserica Ortodoxă îi cinstește și pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion, care au propovăduit Evanghelia în Sciția Mică, pe teritoriul Dobrogei de astăzi.

Epictet era preot și provenea din Asia Mică, fiind cunoscut pentru viața sa aleasă și pentru activitatea misionară. Printre cei pe care i-a îndrumat spre creștinism s-a aflat și tânărul Astion, fiul unui guvernator roman și al unei femei de origine senatorială.

Cei doi au părăsit Asia Mică și s-au stabilit la Halmyris, unde au vestit învățătura lui Hristos. Pentru credința lor au fost arestați, întemnițați și supuși unor torturi severe. Refuzând să renunțe la creștinism, au fost condamnați la moarte, devenind unii dintre cei mai vechi martiri cunoscuți de pe teritoriul României de astăzi.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI