Subiectul zilei: Ioan Niculae pregătește mâine prelungirea țepei la Chemgas

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Pe 7 Aprilie Ioan Niculae va încerca reeditarea unei țepe la Chemgas. Statul român mai există? Are cine să apere interesul statului?

Despre aceasta ultima categorie vorbim mai jos, cu un studio de caz despre combinatul chimic de la Slobozia, Chemgas. Personajele implicate sunt omul de afaceri Ioan Niculae, patronal grupului Interagro si practicianul in insolventa, Emil Gros, coordonatorul Expert Insolventa SPRL. Este drept, acesta din urma e posibil sa nu aiba inca soarta omului de afaceri pentru ca a avut grija sa profite de naivitatea unei angajate a lui, Anamaria Sanda Nastase, luata deja in vizor de procurori potrivit unor surse.

Ca cititorii sa inteleaga pe scurt ce presupune „schema”, descriem succinct mecanismul si apoi detaliem: Ioan Niculae cumpara Amonil Slobozia, care falimenteaza „pentru a nu plati taxele” si il rascumpara, redenumindu-l Chemgas. Similar, ulterior, Ioan Niculae procedeaza si cu Chemgas – nu plateste furnizorii, angajatii, obligatiile fiscal – vinde la pret cu adaos minim pentru combinat catre alte firme tot ale lui – acestea vand la pretul real, profitul este scos prin aceste firme in paradisuri fiscale – firma intra in insolventa si apoi faliment – combinatul este scos la vanzare in lichidare – Ioan Niculae il cumpara din nou la pret de faliment, dar fara datorii.

De ultimele trei secvente se ocupa Expert Insolventa SPRL, ajuns insolventar la Chemgas dupa ce a dat o oferta de comision minim de 1000lei/luna. Ce a avut insa Ioan Niculae grija sa faca a fost sa recompenseze „echilibristica legala de la Chemgas” a lui Emil Gros prin inca 10.000 euro/lunar pentru administrarea unui alt combinat, mult mai mic si mai putin important, Viromet SA din Brasov.

Istoric

La 25.02.2021, dupa aproape un an de la prima sedinta de faliment (19.03.2020) Curtea de Apel Bucuresti a declarat falimentul definitiv al Chemgas Holding Corporation SRL Slobozia. Pe mecanismul de mai sus, planul pare aproape perfect, urmand sa se rascumpere combinatul la un pret mult mai mic decat datoriile pe care le are la stat. Constienti de riscurile penale, intelegerea facuta acum multa vreme de Ioan Niculae si Emil Gros, a presupus utilizarea unor persoane interpuse care sa semneze toate actele si implicit care sa-si asume riscurile legale: Anamaria Sanda Nastase (administrator judiciar in cadrul Expert Insolventa SPRL) si Mihai Calinescu (administrator special). Ultimul, descris chiar de seful Interagro drept „kamikaze”, a fost chestor de politie.

Mecanismele folosite de Emil Gros, proprietarul Expert Insolventa SPRL

Timp de 4 ani, Emil Gros, ajutat de Anamaria Sanda Nastase au dus insolventa Chemgas pe coordonatele trasate de Ioan Niculae si de Mihai Calinescu, ignorand complet interesele creditorilor si uneori legea. Acest lucru s-a concretizat in aspecte care au prejudiciat interesele acestora, intre care mentionam:
-Drenarea societatii prin parafarea de contracte sub pretul pietei;
-Angajarea fara aprobarea creditorilor a unui comision de 2 milioane Euro pentru un obscur cetatean moldovean care a intermediat aprovizionarea cu gaze;
-Acceptarea functionarii combinatului dupa declararea falimentului, timp de peste 6 luni, in avantajul strict al lui Niculae si fara notificarea creditorilor.

Un alt lucru facut de Expert Insolventa SPRL a fost si acela in care Anamaria Sanda Nastase a incercat in doua luni, nu mai putin de 5 licitatii pentru inchirierea activelor la un pret mult subevaluat, de aproape un million de lei pe luna in timp ce doar costurile de functionare se ridicau la aproape 4 milioane de lei lunar. Diferenta insemna pierdere pentru creditori si castig pentru Niculae.

„Tunul” care se pregateste de Expert Insolventa

Preocuparea recenta a Expert Insolventa este aceea de a „aranja” sa ramana macar lichidator provizoriu pentru a putea vinde tot lui Niculae in faliment combinatul. Conform BPI nr.5569 din 29.03.2021, Expert Insolventa SPRL s-a definitivat ca lichidator al debitoarei Chemgas, fara sa respecte prevederile legale.

Mai precis, Expert Insolventa SPRL nu a tinut cont de voturile ANAF si AFM, ce detin peste 55% din totalul creantelor si s-a auto-incoronat lichidator definitiv „cu votul a 32,63% din totalul creantelor si 78,54% din creantele prezente” – aspect complet in afara legii. Emil Gros mai are antecedente in domeniu – a mai aplicat aceasta tactica in cazul Metal Grup Industrie SRL Bucuresti. Demersul a fost insa respins de Curtea de Apel Bucuresti, care a invocat faptul ca la articolul 57, alineatul 2, din Legea 85/2014 se stipuleaza ca pentru confirmarea lichidatorului judiciar si stabilirea onorariului este nevoie de cel putin 50% din valoarea totala a creantelor cu drept de vot. Ingrijorator este ca Emil Gros, artizanul acestor practici, este membru in Consiliul National de Conducere al UNPIR si este si cel care gestioneaza insolventa Complexului Energetic Hunedoara SA.

Miza financiara

Niculae „scapa” de toate datoriile catre ANAF si AFMA (peste 200 milioane Lei – asta da „teapa”), Gros – ia un comision de success de peste 9 milioane lei, iar Calinescu continua sa fie director al combinatului (platit lunar cu vreo 30.000 de Euro ca angajat prin felurite firme ale lui Niculae). La Chemgas, dupa licitatia iminenta din 7 aprilie, unde singur comparator eligibil e Niculae, nu va fi incasat nici un leu, pentru ca Gros a avut grija sa faca un Regulament de vanzare prin care Niculae sa nu depuna garantii decat creante pe care tot el le-a aranjat sa intre in tabelul defitiniv. Ca si lichidator, chiar si provizoriu, Emil Gros „a varat” sub nasul creditorilor precum si al domnilor judecatori, Regulamentul de vanzare al combinatului. Acesta a fost realizat astfel incat sa il avantajeze pe omul de afaceri Ioan Niculae in rascumpararea platformei industriale.

Concret, conform regulamentului:
-Ioan Niculae, poate sa nu depuna o garantie de participare si nici sa achite pretul prohibitive al caietului de sarcini (30.000 Euro);
-termenul de plata este de 4 luni, oferind posibilitatea viitorului investitor sa solicite o reesalonare, astfel incat sa nu fie recuperate creantele;
-nu se cere verificarea sursei banilor sau cazier fiscal pentru noul investitor (n.r. ar fi fost cam dificil de obtinut de firmele lui Ioan Niculae);
-prima licitatie este pe 7 aprilie 2021 ca sa nu lase timp pentru evaluarea activelor si de catre alti potentiali investitori interesati.

Odata adjudecat, veti avea un déjà vu cu ce a fost la Amonil – acum 10 ani (adica la actualul Chemgas) schema facuta tot de Niculae cu complicitatea unor persoane imbogatite pe cheltuiala statului roman si implicit a contribuabililor.

sursa: ZiuaNews

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI