Am relatat cu altă ocazie despre comportamentul anormal al șefului IPJ Gorj, Dumitru Drăghiea, care a cerut unui polițist să se prezinte în pijamale la in spital pentru boli mintale. (AICI puteți vedea mai multe detalii despre acea situație) Întrucât Ministerul de Interne deține suficiente dovezi despre fapte ale lui Drăghiea, ce-l fac incompatibil cu funcția de Inspector Județean de Poliție, acesta a fost destituit și mutat la o unitate canină. Aceeași mutare a fost făcută cu ani în urmă și în cazul altui fost șef al IPJ Gorj, Salvador Caragea, care avea de asemenea un comportament nedemn pentru un ofițer din Poliție. Când a aflat despre mutarea la unitatea canină, Drăghiea s-a răzbunat pe polițistul pe care-l invita să meargă în pijamale la spital, ieri semnând o decizie de excludere a sa din Poliție. Motivul invocat de Drăghiea este că polițistul ar fi refuzat testarea psihilogică. Acest lucru este fals. În luna iunie 2021 polițistul pe care Dumitru Drăghiea îl cataloga drept inapt psihic pentru activitatea în cadrul SAS a fost expertizat psihologic la cabinetul cunoscutului profesor doctor în psihologie Tudorel Butoi, primind calificativul de apt din punct de vedere psihologic. În ciuda acelui raport, din care atașăm concluziile și deși IPJ Gorj nu avea nicio altă expertiză psihologică nefavorabilă polițistului, ieri Drăghiea l-a dat afară din Poliție. Destituirea aceasta este un abuz, cu atât mai mult cu cât Drăghiea știa că de azi nu mai este la conducerea IPJ Gorj. Gestul acesta îl califică pe acest fost șef al IPJ Gorj maxim pentru postul de ajutor de dresor de câine polițist. În dresajul canin este nevoie și de indivizi care să facă pe hoțul, iar la acest capitol Drăghiea se descurcă bine, antecedentele sale cu iz infracțional, ca și cel legat de destituirea fără motiv a unor polițiști, îl fac atractiv pentru un câine care trebuie să răspundă la comanda: “Prinde-l!”
Exclusiv! Șeful Inspectoratului de Poliție Gorj a fost mutat la divizia canină
[the_ad id="427"][the_ad id="420"]