Klaus Iohannis, întâlnire istorică la Chișinău, cu omologii din Moldova, Polonia și Ucraina, la 30 de ani de la independența Moldovei

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri la Chişinău, la manifestările dedicate aniversării a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova, a transmis Administraţia Prezidenţială. La eveniment, șeful statului va avea întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu cu preşedintele Poloniei Andrzej Duda şi cu preşedintele Ucrainei Volodâmâr Zelenski.

Klaus Iohannis va susţine şi declaraţii de presă comune împreună cu cei trei şefi de stat.

Preşedintele Iohannis va participa şi la ceremonia depunerii de coroane de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi la cea desfăşurată în Piaţa Marii Adunări Naţionale, mai indică sursa menţionată.

Republica Moldova şi-a proclamat independenţa la 27 august 1991, în contextul destrămării Uniunii Sovietice, imediat după lovitura de stat eşuată din 21 august 1991, când conservatorii comunişti au încercat să îl înlăture de la putere pe preşedintele Mihail Gorbaciov.

România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova, în aceeaşi zi în care a aceasta a fost proclamată.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI