Membri ai Lotului Olimpic al României implicaţi în scandalul vaccinărilor fictive din Prahova

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Ies la iveală informații șocante despre gruparea din Prahova care vaccina fictiv omenii care își doreau un certificat verde. Grupul alcătuit din doi asistenţi medicali, un brancardier şi un instalator a ajuns inclusiv în rândul reprezentanţilor Lotului Olimpic al României, dar şi la Serviciul de Paşapoarte Prahova.

Potrivit procurorilor, din interceptările telefoanelor reiese că reperezentanţi ai Lotului Olimpic al României au purtat discuţii cu unul dintre asistenţii implicaţi și sperau să obţină certificate de vaccinare fictive de care aveau nevoie pentru o deplasare în China.

Oamenii legii spun că această discuţie despre vaccinarea la chiuvetă de la Valea Călugărească a avut loc în iulie 2021.

Tot procurorii mai spun că pe lista inculpaţilor se află inclusiv un angajat al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, considerat pricipala sursă de clienţi.

Pentru certificatul verde, cei implicați în această grupare cereau în jur de 150 de euro, iar clienţii nici măcar nu mai erau chemaţi la centru de vaccinare. Un intermediar aducea copii ale actelor de identitate, numărul de telefon şi o adresă de mail, iar asistentul care avea acces în sistem introducea datele şi obţinea certificatul. Serul era aruncat la gunoi.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI