18 ani de la semnarea Tratatului de aderare la UE. Ciucă: România a ales irevocabil calea prosperităţii şi stabilităţii

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Premierul Nicilae Ciucă afirmă, marţi, că, în 2005, România ”a ales irevocabil calea prosperităţii şi stabilităţii”, odată cu semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană.

Premierul Nicilae Ciucă a transmis, marţi, un mesaj, la împlinirea a 18 ani de la semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană.

”Marcăm astăzi formal ajungerea României la maturitatea europeană. Se împlinesc 18 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană”, a transmis premierul, într-un mesaj pe Twitter.

Acesta a adăugat că, în 2005, ”România a ales irevocabil calea prosperităţii şi stabilităţii, reflectată concret în bunăstarea cetăţenilor  şi dezvoltarea afacerilor”.

La 1 februarie 1993 a fost semnat Acordul de Asociere a României la Uniunea Europeană (UE), iar în iunie 1995 omânia prezintă cererea oficială de aderare la UE.

Doi ani mai târziu, CE a prezentat  „Opinia asupra cererii oficiale de aderare a României”.

În decembrie 2003, Consiliul European de la Bruxelles a stabilit calendarul de aderare a României la Uniunea Europeană: finalizarea negocierilor în 2004, semnarea Tratatului de Aderare cât mai curând posibil în 2005 şi aderarea efectivă la Uniunea Europeană în ianuarie 2007.

În concluziile Consiliului European s-a afirmat că aderarea României şi Bulgariei reprezintă obiectivul comun al Uniunii Europene cu 25 de membri. Pentru prima dată, într-un document al Consiliului European este afirmat obiectivul semnării Tratatului comun de aderare al României şi Bulgariei în 2005, precum şi sprijinul Uniunii Europene în acest sens.

 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI