PASTILA PENTRU SUFLET

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Gândul zilei

„Păcatele să le ocolim cu toată puterea, fugind de ele. Căci fericit cu adevărat este cel ce caută virtutea și se îndeletnicește cu ea și cercetează cu grijă tot ce este virtute, apropiinduse prin ea de Dumnezeu și unindu-se cu El în minte.”- Sfântul Ioan Damaschin

Știai că?

Sfântului Ioan Damaschin i-a fost tăiată mâna dreaptă, pentru că ținea cuvântări și scria apologii pentru apărarea icoanelor, în perioada iconoclastă. Spre seară, luând mâna tăiată, Sfântul Ioan s-a așezat înaintea icoanei Maicii Domnului, (această icoană era) o zestre de mare preț a familiei sale și a început a se ruga Maicii Domnului din adâncul inimii, ca să-l vindece. După rugăciune îndelungată, Sfântul Ioan a adormit și a avut un vis în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a întors spre el, promițându-i vindecare rapidă. Când s-a trezit din somn, Sfântul Ioan a constatat că mâna lui era nevătămată. În semn de recunoștință pentru minunea săvârșită de Maica Domnului prin icoana sa, Sfântul Ioan Damaschin a lipit pe icoana Maicii Domnului o mână din argint, o „jertfă” care dă impresia că Maica Domnului are o a treia mână. Din acest motiv, această icoană a Maicii Domnului mai este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului „cu trei mâini” sau Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin”.

Pilda zilei

Icoana 

Într-o zi, casa unui credincios a fost călcată de hoţi, dar hoţul nu luă nimic. Toată casa a fost  răsturnată pe dos, hoţul ar fi putut lua bani şi alte obiecte, cu toate acestea, nu a luase nimic. Şi doar ar fi putut lucra în voie, întrucât nu era nimeni acasă. 
Credinciosul îşi zise: „M-a păzit Dumnezeu? şi şi-a căutat de treabă. 
După o perioadă de vreme, el primi o scrisoare de la un străin, care zicea aşa: 
„Eu sunt acela care am vrut să jefuiesc casa dumitale. Am căutat peste tot, am spart sertarele şi am răvăşit toată casa. Eram gata să iau cu mine lucruri şi bani, când am dat cu ochii de icoană. Atunci, s-a petrecut ceva cu mine. Mi-am adus aminte cum în copilărie mă ducea mama la icoană şi mă punea să mă închin. Şi n-am mai putut să fur. Am fugit ruşinat şi de atunci, răscumpăr necontenit. Te rog şi pe domnia ta să mă ierţi.”
Credinciosul a zis nevestei sale: 
– „Vezi ce putere au amintirile religioase din copilărie şi ce tainică tărie poartă cu ele icoanele?! 
Şi amândoi au mulţumit lui Dumnezeu pentru toate.

Sursa: Realitatea Spirituala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI