Alexandru Rafila, despre scandalul de la Pantelimon: „Este intolerabil să pui pacienții în pericol pentru orgoliul propriu!”

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

„Important este să înțelegem că discutăm despre oameni. E nevoie de încredere între pacienți și cadrele medicale. Nu putem să blamăm și să aducem în fața opiniei publice lucruri care nu s-au întâmplat.

Fiecare om are o anumită personalitate, își dorește cu ardoare recunoașterea calităților, dar este intolerabil să pui pacienții în pericol pentru orgoliul propriu. Cred, totuși, că nu sunt astfel de elemente în situația de la Spitalul Pantelimon. Încercăm să intrăm în legătura cu doamna doctor, cea care a depus plângerea, fosta șefă ATI. Acolo este un colectiv format din 13 medici și există plângeri împotriva fostei șefe. Dar revin și subliniez că, nu ne legăm problemele personale pe spatele pacienților. Prima sesizare de la directorul medical al spitalului a primit-o pe 4 aprilie”, a declara ministrul.

Rafila a declarat că mortalitatea în unitatea medicală a fost în ultimul an de 3,5 decese zilnic.

 „Ne interesează siguranța pacienților. Sunt situații în care situația biologică a pacienților este degradată și se întâmplă și decese. Nu sunt elemente care să susțină aceste acuzații, dar continuăm investigația. Sper ca aceste acuzații să fie infirmate de cele trei anchete. Încrederea în sistemul medical poate fi afectată dacă totul e ținut sub preș. Aș vrea ca săptămâna viitoare să avem primele concluzii”, a declarat ministrul Sănătății.

Citește și: Fiica unui pacient mort la Spitalul Pantelimon acuză: „Ştiu că tatăl meu a fost ucis!”

Morții vor fi dezgropați pentru noi expertize medico-legale

Surse au declarat pentru REALITATEA  că exist o posibilitate ca să fie dezgropați morții de la Terapie Intensivă pentru noi expertize. 

Anchetatorii au început vineri dimineață audierile în dosarul penal deschis în urma valului de morți suspecte de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Capitală. Cazul a ajuns în atenția opiniei publice în urma acuzațiilor lansate de un asistent medical, potrivit cărora, în perioada 4-7 aprilie în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) a spitalului ar fi decedat 17 pacienți.

Potrivit sursei citate, decesele ar fi survenit în urma reducerii dozei de Noradrenalină, medicament care îi ține în viață pe bolnavii intubați. Tot vineri dimineață, la unitatea medicală urma să ajungă și Corpul de control al ministrului Alexandru Rafila. La anchetă participă, de asemenea, și Colegiul Medicilor. 

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului București (TB), Alexandru Anghel, a declarat, vineri dimineață, pentru HotNews.ro că audierile au început la ora 9.00, la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei.

Conform sursei citate, la audieri au fost chemate mai multe asistente medicale. Ulterior, la audieri ar urma să participe și medicii de la unitatea medicală, dar și rudele persoanelor decedate. 

Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon răspunde acuzațiilor. Cum se apără în scandalul celor 17 morți suspecte de la ATI

Tot vineri, la Spitalul Sf. Pantelimon urma să ajungă o echipă a Corpului de Control al ministrului Sănătății, însoțită de un reprezentant al Colegiului Medicilor București.

La acest moment, sunt în desfășurare patru anchete în acest caz – a Parchetului Tribunalului București, a Ministerului Sănătății, a spitalului și a Colegiului Medicilor București, care a anunțat că „s-a autosesizat şi a demarat cercetarea coordonată de Departamentul de Jurisdicţie Profesională”.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI